„Deficitul de atenție sufocă credința” (cum am putea petrece timp cu Dumnezeu dacă suntem permanent conectați la altceva?), de Brett McCracken

Televizorul meu are 500 de canale. IPod-ul are 7000 de melodii. Internetul cam 30 miliarde de pagini. Am un telefon mobil cu Internet și e-mail… Sunt vreo 60 de modalități prin care pot comunica electronic cu orice persoană. De ce e oare ca o extracție dentară să mă „conving” să petrec mai mult decât câteva minute zilnic vorbind cu Creatorul Universului?

Asta au făcut tehnologii cu noi. Lumea noastră accelerată, supereficientă, saturată de media pare că face mai greu decât oricând să trăiești o viață creștinească evlavioasă, simplă, disciplinată. Pur și simplu sunt atât de multe alte opțiuni – o mulțime de activități irelevante și neimportante în care te poți angaja – și toate sunt atât de terifiant de accesibile.

De multe ori lucruri importante cum ar fi comunitatea reală, rugăciunea și citirea Bibliei nu mai au loc în programul nostru. Pur și simplu: toți suntem prea ocupați. În timp ce majoritatea noilor noastre tehnologii sunt în teorie concepute să ne economisească timpul, viețile noastre devin în mod sigur mai ocupate și timpul nostru liber se apropie de zero.

De ce posibilitatea de a scrie e-mail-uri în autobuz nu ne ajută să ne eficientizăm viața și să facem lucrurile mai simple? Poate e din cauză că acum noi putem să scriem e-mail-uri în autobuz. Obișnuiam să citim cărți în autobuz. Obișnuiam să stăm acolo pierduți în gândurile noastre. Acum, nu ne putem gândi la nimic mai bun decât să ne holbăm la telefonul nostru și să găsim la o sarcină pe care o putem îndeplini în acest „timp mort”.

Ideea de a sta liniștit și să nu faci nimic este de neconceput. Posibilitatea să te deconectezi și doar să te gândești pentru o perioadă mai mare de timp – bine, asta este pur-și-simplu atât de neproductiv.

Nu este surprinzător că această tendință obsesiv-compulsivă după a fi oameni digital-ocupați are efecte dăunătoare asupra unor discipline creștine cum ar fi studiul Bibliei și rugăciunea. Până la urmă, e cam obositor ca doar să stai și să te rogi o oră când sunt seriale de văzut, teste gen „Care Țestoasă Ninja ești tu?” de completat și „comunitate” online de întreținut. Dacă nu suntem legați, conectați și nu comunicăm cu lumea tot timpul, pare că pierdem vremea.

În acest context, să reușești să stai și să te rogi în liniște și netulburat pentru un anumit timp este aproape imposibil. „Întotdeauna așteptăm să se întâmple ceva”, zice Jenna Bartlo, o profesionistă PR de douăzeciși de ani din Los Angeles. „E greu să continui să te rogi când așteptăm cu nerăbdare un SMS.”

Bartlo crede că creștinii trebuie să fie intenționali în a sta jos – fără perturbări – și în a decupa timp pentru Dumnezeu în fiecare zi, chiar dacă uneori e mai ușor doar să te rogi „între” alte activități în timpul zilei sau în timp ce trecem de la un lucru la următorul.

„Dacă doar trimiți (twittering) către Dumnezeu rugăciunile tale în timpul zilei, atunci tu nu îți iei timp să te gândești la ce te rogi. Dumnezeu aude rugăciunile respective, dar tu nu Îl cauți în mod real pe Dumnezeu.”

Aceasta este una din cele mai mari probleme care trebuie luate în seamă în această eră a lui Twitter: înclinația și/sau abilitatea noastră din ce în ce mai scăzută de a încetini și a gândi bine, adânc și temeinic la orice. Trecem printr-un articol sau pagină web în 60 de secunde și declarăm „citit”. Scriem câteva cuvinte pe pagina prietenului pe care ni l-am făcut în week-endul organizat de liceu pe malul lacului și considerăm prietenia „menținută”. Dar în această rafală de narațiuni măsurate în biți suntem în stare să ne păstrăm conștiența de sine? Putem aprecia lucrurile și cunoaște pe Dumnezeu și pe noi înșine?

La sfârșitul zilei, ne este prea greu să mai avem perioade de reflectare interioară. E greu să ținem ceva pentru noi înșine și să gândim doar pentru noi înșine. Cu Twitter, Facebook, blog-uri și eficiența comunicațională rapid-ușoară a telefoanelor mobile, ne-am obișnuit cu gândul că tot ceea ce merită spus poate și ar trebui să fie împărtășit cu comunitatea digitală în timp real. Orice idee sau gând merituoasă ar trebui să fie publică. Totul este cooperativ, colectiv și „wiki-oriented”. Atunci când stăm singuri și contemplăm ceva ce nu a fost sortit să fie împărtășit cu toată lumea, nu știm ce să mai facem.

În mod special pentru generațiile tinere, identitățile noastre sunt legate din ce în ce mai mult de rețelele sociale, notează Todd Hall, profesor de psihologie la Biola și editorul Jurnalului de Psihologie și Teologie. „Generațiile mai în vârstă tind să vadă tehnologiile rețelelelor sociale ca unelte funcționale, nu ca modalități de definire a identității lor” zice Hall. „Dar pentru generațiile tinere, rețelele sociale formează identitatea lor, și cred că le vine mai greu să fie singuri cu Dumnezeu când ei se obișnuiesc cu această interacțiune și „comunitate” constantă.”

Nu e o minune că a te ruga retras, în liniște și singur este o tentativă dificilă pentru atât de mulți dintre noi. În plus – persoana cu care vorbim (Dumnezeu) nu ne răspunde, și asta face încercarea aproape imposibil de suportat. Feed-back-ul instantaneu este o parte atât de crucială a existenței noastre tehnologizate, mediate. Dacă postezi ceva pe Facebook aștepți comentarii aproape instantanee. Dacă trimiți un mesaj, aștepți un răspuns. Dacă scrii un articol pe blog și nimeni nu se sinchisește să comenteze, îl consideri un eșec. Să te rogi tainic unui Dumnezeu care nu răspunde vine în contradicție cu toate preferințele noastre tipice de comunicare.

Aceeași logică se aplică unei ocupații cum ar fi citirea Bibliei. Din aceeași cauză pentru care citirea unei cărți în singurătate pe o perioadă mai extinsă de timp te face să te simți foarte izolat și ți-e greu să stai locului, să ai un timp de devoțiune „doar eu și Biblia mea” a devenit din ce în ce mai dificil pentru cei din generația „conectată”. De asemenea, ne este greu să ținem pasul cu cerințele de înțelegere a contextului și gândirea „tabloului general” pe care le cere studiul Bibliei. În era Internetului, mințile noastre au fost antrenate să fie OK cu înfloriturile decontextualizate ale imaginii, sunetului și textului. Dar atunci când deschidem Bibliile noastre și încercăm să găsim înțelesul unui verset scos din context, nu prea reușim. Înțelesul vine din tabloul general și din povestirea care cuprinde textul. Dar asta ia prea mult timp.

Oh, timpul. Este lucrul care ne lipsește tuturor și totuși lucrul pentru care avem ceam mai puțină răbdare în zilele noastre. Un potop de informație și stimuli încearcă să ne capteze rezervele noastre și așa epuizate de atenție, și ne obosește la maximum.

Gândiți-vă la ecranul computerului în fața căruia cei mai mulți dintre noi petrecem porțiuni uriașe ale vieților noastre. Este un spațiu dreptunghiular, dar în el pot fi mai multe „ferestre” micuțe care conțin sarcini, programe și aplicații în mod simultan. Este imaginea multitasking-ului.

La orice moment pe laptopul meu am deschise câteva documente Word, cel puțin două pagini (dacă nu 4 sau 5) pagini de internet, iTunes, e-mail-ul cu Outlook, și câteva conversații. Totul este simultan și dinamic – cu mesaje pe care le primesc, e-mail-uri care sosesc și pleacă și căutări de site-uri când e o pauză între celelalte ocupații.

Ne-am obișnuit cu o cultură a „satisfacției pe loc” în care noi avem sceptrul și putem schimba de la un lucru la altul, dacă ceva devine prea plictisitor sau prea dificil.

Aceasta este una dintre cele mai problematice efecte ale tehnologiei, notează regizorul Curtis Craig, de 24 de ani. „Dacă ceva nu mi se pare imediat interesant sau nu îmi captează imaginația, trebuie să mă forțez să mă ocup de el, ” zice Craig. „Generația noastră are abilitatea unică de a ignora complet ceva ce nu aduce mulțumire pe loc. Ca regizor, acest lucru mă sperie, pentru că multe lucruri bune – filmele care m-au influențat cel mai mult – mi-au cerut să stau lângă ele mult timp pentru a le înțelege. Capacitatea noastră de a îndura provocări dispare și în alte aspecte ale vieții. De exemplu, în zilele astea nu mai sunt atât de înclinat să lucrez din greu pentru păstrarea unei relații. Este mai ușor să mă conectez și să îmi deconectez puțin mintea. Nu doare deloc.”

Un lucru la care biserica trebuie să se gândească mult și bine este dacă tehnologia modernă de comunicare face lucrurile prea nedureroase și ușoare. Facebook ușurează procesul de a transmite știri la rețele sociale mari (cum ar fi grupuri ale bisericii). Twitter le permite creștinilor să țină legătura mult mai ușor cu viața de zi-cu-zi a bisericii. Telefoanele mobile ne ajută să aranjăm întâlniri de studiu și rugăciune. Dar mai ușor înseamnă întotdeauna și mai bine? Doar pentru că un lucru poate fi făcut, înseamnă că și trebuie făcut?

Gândiți-vă la Twitter. Are cu adevărat vreo utilitate foarte necesară? Unii au sugerat că „140 de caractere sau mai puțin” a lui Twitter va îmbunătăți calitatea comunicării. Logica este următoarea: cerința respectivă forțează pe oameni să fie mai conciși și să folosească cuvintele cu o precizie economică. Când ai atât de puțin loc, nu poți să te bazezi pe cuvinte aruncate ici și colo. Se presupunea că îți îmbunătățește stilul. Ne forțează să fim scriitori mai buni și comunicatori mai la obiect.

Toate astea pot fi adevărate, dar trebuie să punem și următoarele întrebări: Sunt lucuri în viață care nu pot fi „tweet”-uite? Sunt lucruri prea mari și complicate pentru a fi reduse la izbucniri sau fascicule de 140 de caractere? Poate fi Biblia și Evanghelia comunicată în mod potrivit într-o paradigmă de micro-blogging? Pastori de pretutindeni adoptă lacomi Twitter-ul și câștigă rapid mii de „urmași”, dar este imperativ să-și pună întrebările de mai sus. Întotdeauna e primejdia ca biserica – îmbrățișând lucruri ca Twitter – să ofere cel mai mic numitor comun, tocănița lipsei atenției a modei tehnologiei („no-attention-span stew of technological trendiness”).

Este importat să cauți sacrul în secular, dar este tot atât de important să observi când secularul întrerupe sacrul în viața noastră – să îndrăznești să pui sub semnul întrebării presupoziția că „nou” și „ultimul răcnet” este întotdeauna mai bun. Creștinul trebuie cel puțin să ia în considerare că tehnologie nu este benignă – că poate fi bună pentru unele lucruri și rea pentru altele, dar nu e neutră.

Înainte să ne aruncăm lacomi în brațele următoarei tendințe tehnologice, merită de luat în seamă munca acelor care au luptat cu aceste întrebări înaintea noastră – oameni ca Marshall McLuhan, care a zis „mijlocul (de comunicare) este mesajul.”

Sau Neil Postman, care a zis: „Avem nevoie de tehnologie să trăim, tot așa cum avem nevoie de mâncare pentru a trăi. Dar… dacă mâncăm prea multă mâncare, sau consumăm mâncare fără valoare nutrițională sau infectată cu germeni ai bolii, transformăm un mijloc de supraviețuire în opusul lui. Același lucru poate fi spus despre tehnologia noastră.”

Sau Shane Hipps, care a zis: „În formele mediei și a tehnologiei, indiferent de conținutul lor, sunt forțe extrem de puternice care produc schimbări în credința, teologia, cultura și în cele din urmă biserica noastră.” Sunt din ce în ce mai multe scrieri și voci care pun sub semnul întrebării presupunerile progresivismului tehnologic. Problemele sunt vitale; implicațiile profunde. Dacă este cineva care trebuie să asculte și să se gândească serios la aceste lucruri acela ar trebui să fie creștinul. Trebuie să vrem să vorbim, scriem și discuta modul în care tehnologia ne influențează viața.

Dar va fi nevoie de mai mult de 140 de caractere".

preluat de pe site-ul: http://eminister.wordpress.com

Crezul omului fericit

Am aflat fericirea, ajutându-i pe ceilalţi s-o găsească.

Sunt sănătos pentru că duc o viaţă cumpătată sub toate aspectele şi mănânc doar produsele pe care natura le solicită pentru întreţinerea corpului.

Nu am niciun fel de temeri.

Nu urăsc pe nimeni, nu invidiez pe nimeni, ci iubesc toată omenirea.

Sunt implicat într-o muncă pe care o iubesc şi în care amestec cu generozitate jocul. Astfel, nu obosesc niciodată.

Îmi exprim zilnic mulţumirea, nu pentru obţinerea a mai multe bogăţii, ci pentru înţelepciunea cu care acum recunosc, îmbrăţişez şi folosesc din belşug bogăţii aflate sub stăpânirea mea.

Nu rostesc niciun nume dacât doar pentru a-l cinsti.

Nu cer nicio favoare de la nimeni, cu excepţia privilegiului de a-mi împărtăşi bogăţiile cu aceia care le vor primi.

Sunt în relaţii bune cu conştiinţa mea. Astfel, ea mă îndrumă corect în tot ceea ce întreprind.

Nu am niciun duşman, deoarece nu rănesc pe nimeni, indiferent de motiv, dar beneficiez de pe urma tuturor acelora cu care intru în legătură, învăţându-i calea de a obţine bogăţii durabile.

Deţin mai multe bogăţii materiale decât îmi sunt necesare, deoarece nu sunt lacom şi râvnesc doar la lucrurile materiale pe care le pot folosi pe parcursul vieţii.

Deţin o proprietate imensă, scutită de taxe, deoarece există în principal în mintea mea, constând în bogăţiile nemateriale ce nu pot fi evaluate sau însuşite decât de cei care adoptă stilul meu de viaţă.

Am creat această vastă proprietate, respectând legile naturii şi adaptându-mi obiceiurile la acestea.

Tocmai ai citit cuvintele lui Napoleon Hill, omul care a avut privilegiul de a studia timp de 20 de ani oamenii bogaţi, pentru a afla care este secretul succesului lor. Învăţaturile lui au făcut de-a lungul anilor DIN OAMENI SIMPLI MILIONARI!

Ai avut şi prilejul de a face o excursie virtuală in Bora-Bora, cel mai romantic loc de pe Pământ.

ACUM AI DE ALES:
- fie îţi plângi de milă că nu eşti şi tu milionarul care îşi permite să îşi facă vacanţa în Bora-Bora,
- fie alegi să înveţi de la cei care au reuşit şi faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a le călca pe urme.

Sursa: www.ozibuna.net

Mesajul lui Satan catre demoni

Oh! Que Esperança!

Adoramus - Un dor fara hotar

Solo by Wintley Phipps at Inaugural Prayer Service

Yerushalayim - The Shira Chadasha Boys Choir

Botez la Timis

In sabatul din 23 mai 2009, biserica Timisoara III a efectuat un botez evanghelic la raul Timis, langa Parta. Intr-un cadru natural mirific, amintindu-ne de modelul de botez de la Iordan al Domnului Isus, doi tineri au incheiat legamant cu Domnul in apa botezului. Pentru Angelo si Cosmin ziua aceasta va fi de neutat, pentru ca si-au predat tineretea si viata scumpului lor Mantuitor in prezenta atator martori vazuti: rude, prieteni, frati de credinta, dar si a martorilor nevazuti! Aceasta ocazie a fost un prilej al reconsacrarii tuturor celor prezenti Domnului, dar si marturisirea clara a ceea ce inseamna botezul biblic pentru prietenii nostri.

Pusi de-oparte pentru slujire

In Sabatul din 23 mai 2009, dimineata, la biserica adventista Timisoara III, s-a desfasurat un program de intarire prin binecuvantare a unui prezbiter si a doi diaconi. Ceea ce a avut loc isi are corespondentul in practica din biserica primara. Intarirea prin binecuvantare nu-l sfinteste pe cineva ci il responsabilizeaza pentru o slujire eficienta.

"Funia impletita in trei nu se rupe usor!"

Duminica din 17 mai 2009, pentru Silvia si Roberto, a fost ziua de mult asteptata si pregatita!
Ziua nuntii este unica si asa a fost pentru cei doi. Ei si-au unit vietile hotarand sa mearga impreuna, de acum, pe drumul plin de surprize al vietii de familie!

"Perii albi sunt o cununa de cinste"

Sub genericul ”Perii albi sunt o cununa de cinste”, in sabatul din 16 mai 2009 dupa masa, la biserica adventista Timisoara III, s-a desfasurat un program pentru varsta a III-a. Persoanele peste 65 de ani din tot districtul, din Timisoara III, Tipari, Ficatari si Sanandrei au fost invitate pentru a participa si pentru a alcatui programul. Au raspuns invitatiei din cei 60 de batrani aproape jumatate. A raspuns invitatiei si fratele Gligor Deac, care a slujit ca pastor, in zona aceasta, multi ani. Programul de doua ore si jumatate a fost savurat cu deosebita atentie si placere de catre participanti, printre care si multi tineri. Marturia vietii si credintei celor prezenti a fost o lectie de viata pentru participanti. Nu ar trebui sa uitam ca inca mai avem printre noi multe persoane in varsta care ascund experiente miscatoare, care daca nu sunt provocati sa le marturiseasca le vor lua cu ele si le vom pierde pentru totdeauna. Celor mai varsnice persoane, din fiecare comunitate li s-au oferit cate un semn de deosebita pretuire: Danita Milorad de 95 ani din Timisoara III, Eudochia Bejera de 87 ani din Ficatari, Barna Victoria de 82 ani din Sanandrei, Cseke Anton de 82 ani din Tipari si Gligor Deac.
Intalnirea de dupa masa s-a incheiat printr-o masa de partasie oferita in curtea bisericii.

Botez la Lugoj

In Sabatul din 16 mai 2009, dimineata, la Lugoj, Jud. Timis, la biserica adventista, s-a desfasurat un program de botez biblic. Sapte persoane, dintre care trei, din Tipari, au incheiat legamant cu Dumnezeu prin botez. Cand iti predai viata Rascumparatorului tau este cea mai serioasa si constinta alegere, care iti poate marca pentru totdeauna viata.